CLUJ: Motociclist rănit după ce a "zburat" de pe șosea într-o curbă FOTO

Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc vineri seară, pe raza localității Cămărașu.

Astfel, în jurul orei 22:00, pe DN 16, pe raza comunei Cămărașu, în afara localității, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane și cu avarierea unui motociclu.

Conform primelor verificări,  un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Reghin, județul Mureș, în timp ce conducea motociclul pe DN16, dinspre Cluj Napoca spre Reghin, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare si a părăsit partea carosabilă, ajungând pe un teren agricol.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului moto care a fost transportat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Comentarii Facebook