Cluj - Diagnostic sumbru pentru copilul și mama, SPULBERAȚI de o șoferiță pe marginea drumului: ”Sunt momente critice!”


Copilul de 7 ani și mama acestuia, implicați într-un grav accident la Cășeiu, lângă Dej, sunt în stare foarte gravă. Cei doi erau pietoni și au fost loviți în plin de o șoferiță inconștientă.

Medicii sunt rezervați: 

- Copilul este în coma grad 3, cel mai probabil moarte cerebrală.

- Mama amnezică, traumatism cranio-cerebral sever, fracturi și va fi trimisă la Neurochirurgie.

Sunt momente critice. Să ne rugăm pentru soarta lor! Starea lor este gravă și așteptăm să vedem cum răspund. Următoarele ore sunt critice!”, ne-a spus un medic.

Vă reamintim ce s-a întâmplat la accidentul de la Cășeiu

În această dimineață polițiștii clujeni au intervenit la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești, comuna Cășeiu. 

Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiștii rutieri s-a constatat faptul că un autoturism condus din direcția Rugășești înspre Dej, de o femeie de 34 de ani, din comuna Cășeiu, aflat în efectuarea unei manevre de depășire într-o zonă în care era interzisă depășirea, după pierderea controlului asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă. 

Mașina scăpată de sub control de șoferița de 34 de ani a acroșat apoi două persoane, un minor de 7 ani și o femeie în vârstă de 36 de ani, ambii din comuna Cășeiu. Ulterior autoturismul s-a răsturnat pe plafon.

Cele două persoane au fost preluate de echipaje medicale. Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ.

Comentarii Facebook