Cetățeni străini, prinși muncind ”la negru” în Cluj. Au fost ecortați din țară


Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat 3 cetăţeni străini, din Republica Moldova, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj în cooperare cu poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Cluj „Alexandru Vaida Voevod”,  au desfăşurat, în data de 30 iulie 2019, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale pe raza de competenţă”, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, 3 bărbaţi din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 28 şi 35 ani, care prestau activităţi lucrative în beneficiul unei societăţi cu profil de construcţii (amenajări faţade clădiri) din municipiul Cluj-Napoca, fără ca aceştia să fie titularii dreptului de muncă în România.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Cei trei străini au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de câte 400 de lei, iar la ieşirea din ţară pe numele lor s-a dispus măsura interzicerii intrării în România pentru 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Totodată, la finalizarea verificărilor, faţă de reprezentanţii firmei, vor fi dispuse măsurile legale conform prevederilor OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.


Comentarii Facebook