Cetățeni străini amendați la Cluj pentru ședere ilegală



Mai mulți cetățeni străini, care stăteau în România fără a avea documentele necesare, au fost depistați la Cluj de către polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj, au desfăşurat, în perioada 17-20 martie a.c., o serie de acţiuni şi controale cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, respectiv verificarea respectării obligaţiilor ce revin angajatorilor cu privire la angajaţi cetăţeni străini.

În cadrul acestor activităţi, au fost depistaţi cu şedere ilegală trei cetăţeni străini doi tunisieni şi un israelian, care la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul României şi nici au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia.

Având în vedere cele constatate, doi dintre aceştia au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere, întrucât au calitatea de studenţi, iar pentru cel de–al treilea a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul naţional în termen de 15 zile”, informează polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Cele trei persoaneau fost sancţionate contravenţional cu amendă, în cuantum de 1.800 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, au fost controlate şase societăţi comerciale care au angajaţi cetăţeni străini unde poliţiştii au constatat încălcări ale obligaţiilor angajatorilor privind salariaţii cetăţeni străini. Toate acestea au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a notifica structurii de imigrări copiile contractelor de muncă pentru cetăţenii străini, în conformitate cu O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România. Cuantumul amenzilor aplicate este în valoare de 3.000 lei.

Comentarii Facebook