Cerșetorii agresivi și insistenți provoacă nemulțumiri în rândul clujenilor. Unde se petrec cele mai grave cazuri
Cerșetorii și persoanele fără adăpost sunt una dintre marile probleme în Cluj-Napoca, fiind o problemă acută pentru municipalitate
O problemă semnalată tot mai des de locuitorii cartierului Mănăștur din Cluj-Napoca este prezența numeroșilor cerșetori în zonele intens circulate. Un clujean atrage atenția asupra situației din zona Pieței „Ion Meșter”, dar și de-a lungul traseului dintre centrul comercial Big și Union. Acesta susține că persoanele care solicită bani devin agresive și uneori chiar insistente.
Sesizarea vizează în special modul în care sunt abordați trecătorii. Potrivit reclamantului, oamenii sunt opriți pentru a li se cere bani, iar refuzul nu ar fi întotdeauna acceptat cu ușurință.
„Cartierul Mănăștur, zona Piața Ion Meșter și zona Big până la Union este plină de cerșetori. Vă rog să luați măsuri, deoarece sunt agresivi și insistenți să le dai bani”, a transmis clujeanul, vizibil iritat de prezența acestor personaje pe străzile din oraș.
Problema este una care afectează atât persoanele care locuiesc în zonă, cât și pietonii care tranzitează zilnic aceste artere. Piața Ion Meșter și zona Big reprezintă puncte importante de circulație din Mănăștur, fiind traversate zilnic de mii de persoane.
Cerșetorii și persoanele fără adăpost, un chin pentru clujeni
Cerșetorii din Cluj-Napoca și persoanele fără adăpost au devenit un adevărat calvar pentru clujenii de rând. Zi de zi, oamenii din această categorie vulnerabilă afectează viața clujenilor.
Cele mai mari probleme sunt în zona Piața Gării, dar lucrurile nu stau mai bine nici în Mărăști, Gheorgheni sau Mănăștur.
Cerșetoria este sancționată de legislația în vigoare în anumite condiții, iar autoritățile pot interveni atunci când sunt constatate fapte care depășesc simpla solicitare de ajutor și implică agresivitate, hărțuire sau alte comportamente care afectează ordinea și liniștea publică.
0 Comentarii