Ce spune Mitropolitul Clujului despre excluderea lui Pomohaci din biserică

 

IPS Andrei, mitropolitul Clujului, a vorbit despre excluderea lui Cristian Pomohaci din Biserica.

 

Dacă este adevărat ce se spune, lucrul acela (sodomia), atunci rău a făcut. Se spune că era vorba despre un copil. Probabil că, dacă este așa, justiția își va spune cuvântul... Dar este o palmă pe obrazul Bisericii. Sodomia este un păcat de moarte”, a spus mitropolitul. 

 

Despre averea pe care a adunat-o Pomohaci, circa 12 apartamente numai în Cluj, ÎPS Andrei a spus că: ”Pomohaci nu a fost călugăr, a fost preot de mir. Doar călugării, care se retrag din această lume, fac jurământul sărăciei. Preoții trăiesc în lume. Când este vorba de un om obișnuit, îți vine greu să aplici o pedeapsă. Totuși, pentru fapta de care a fost acuzat el nu a adus nici o probă în ajutorul său și a fost caterisit”.

 

Mitropolitul Clujului a spus că și el l-ar fi caterisit pe Cristian Pomohaci, dacă ar fi fost preot în Mitropolia Clujului, Vadului și Feleacului.

 

ÎPS Andrei a mai afirmat că dacă era în cazul lui Pomohaci și-ar fi cerut iertare. ”Ar fi trebuit să aibă puterea să facă pocăință. Dacă eram eu, aș fi mers în fața oamenilor și le-aș fi spus că am pă- cătuit, că îmi pare rău în fața lui Dumnezeu și că v-am smintit și pe voi...”, conform unui interviu acordat Evz.ro.

 

La finalul interviului, înaltul prelat a dezvăluit două lucruri mai puțin știute: nu își ridică salariul, ci acordă burse din acești bani și construiește o o grădiniță în centrul Clujului.

 

Sunt trei studenți la Seminar și trei elevi (care primesc burse). Mai este o tânără orfană pe care o ajut. Eu nu adun avere. Atât cât pot face, fac. Acum suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului (adică nu se cuvine să se laude)”; a încheiat mitropolitul Clujului.

 

Comentarii Facebook