Caz terifiant la Cluj: Un bebeluș a murit după ce mama l-a născut acasă, apoi l-a abandonat în cadă
O femeie de 32 de ani din județul Cluj a dat naștere unui bebeluș acasă, fără să-și anunțe familia că este însărcinată, și a abandonat nou-născutul într-o cadă, unde a fost găsit mort câteva ore mai târziu.
Femeia mai are 5 copii
Femeia , care mai are cinci copii, este din Rugăsești, județul Cluj. Ar fi născut vineri noapte, deși nimeni din familie nu știa că este gravidă, relatează observatornews.ro. Fratele ei a sunat la ambulanță când a văzut că femeia sângerează puternic și a cerut ajutorul medicilor. Ulterior, a fost găsit și bebelușul: o fetiță deja decedată în cada din baie.
Fetița s-ar fi născut vie, dar a murit după o hemoragie puternică
Medicii susțin că bebelușul s-a născut viu, chiar la termen, însă a murit în cele câteva ore în care a fost lăsat nesupravegheat în cadă.
Femeia a fost transportată la spital, unde a fost internată, iar fetița a fost preluată de medicii legiști. Aceștia au stabilit că fetița a intrat în stop cardiorespirator provocat de o hemoragie masivă, după ce mama nu a tăiat corect cordonul ombilical.
Anchetatorii iau în calcul trei variante
Cunoscuții femeii spun că soțul acesteia ar fi părăsit-o, iar aceasta avea o relație cu un alt bărbat. Cel despre care se presupune că era tatăl copilului.
Deocamdată, anchetatorii iau în calcul 3 variante în acest caz: avort provocat, avort spontan sau pruncucidere. Însă toate indiciile dus spre ultima variantă, mai relatează observatornews.ro
1 Comentariu
natie de criminali mai sunteti....
daca mai pui la socoteala si stirea aia din spania cum o fost vanduta o rrumanca de 12 sau 15 ani..... vai de ***** voastra....