Cati bani a castigat Scorpions in 90 de minute la Cluj! Rockerii s-au distrat azi noapte intr-un club

 

Trupa Scorpions a castigat in cele 90 de minute, cat a durat concertul de sambata seara de pe Cluj Arena, o mica avere.

 

Cei cinci rockeri au incasat in fiecare minut petrecut pe scena 2.200 de euro, primind prin contract suma de 200.000 de euro, potrivit unor surse din randul organizatorilor. Pe langa acesti bani, a mai fost cheltuita o suma importanta cu cazarea la hotelul de cinci stele, inchirierea limuzinelor de lux si pentru onorarea altor pretentii. 

 

Incasarile realizate de organizatori, Fun Time Production, au fost insa pe masura, ridicandu-se la circa 700.000 de euro numai pentru ziua de sambata.

 

Onorariile celorlalti artisti care au cantat pe Cluj Arena, sambata, au fost de maxim 100.000 de euro.

 

Rockerii germani s-au simtit foarte bine la Cluj, unde au ajuns inca de vineri, 7 octombrie. Dupa concertul de sambata seara o parte dintre ei au petrecut in clubul Diesel pana dimineata.

 

Ei au avut unele peripetii, duminica, inainte de plecarea de pe Aeroportul International Cluj, deoarece avionul a intarziat. In mod normal, cei cinci rocker ar fi trebuit sa decoleze la ora 12.15, dar avionul a intarziat cu aproape doua ore.

 

Vezi si...

Concertul Scorpions de pe Cluj Arena a inceput in romana: "Buna seara, Cluj! Ce mai faci?" VIDEO si FOTO

Comentarii Facebook