Cât costă, de fapt, un apartament în Cluj față de Timișoara și Oradea în 2026. Cifrele care arată cât de scump a ajuns Clujul față de restul țării

Cât costă să cumperi sau să închiriezi un apartament în Cluj față de Timișoara și Oradea

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump dintre cele trei mari orașe din vestul și nord-vestul țării, cu un preț mediu de 3.316 euro/mp pentru apartamentele scoase la vânzare. Timișoara se situează la aproape jumătate din acest nivel, cu 1.939 euro/mp, iar Oradea este ceva mai ieftină decât Timișoara, cu 1.837 euro/mp, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

Dacă 3.300 euro/mp în Cluj pare mult, Timișoara oferă alternative clare. Cele mai accesibile zone pentru cumpărători sunt Steaua, Iosefin și Blașcovici, cu prețuri între aproximativ 1.599 și 1.632 euro/mp.

Oferta nu e însă abundentă. În primele trei luni din 2026, pe piața timișoreană erau disponibile aproximativ 4.880 de locuințe la vânzare, dar doar 23% dintre acestea sunt construcții noi. Cererea pentru locuințe noi a crescut cu 26% față de finalul anului trecut, în timp ce oferta totală s-a redus cu 21% față de începutul lui 2025.

Chirii între 290 și 650 de euro pe lună

Pe segmentul închirierilor, Timișoara rămâne mai accesibilă decât Cluj-Napoca, unde chiria medie pentru un apartament cu două camere ajunge la 590–600 euro/lună. În Timișoara, același tip de apartament costă în jur de 450 euro/lună — același nivel ca în Iași, dar sub Constanța și Brașov.

O garsonieră în Timișoara a necesitat, în primele luni ale anului, un buget de aproximativ 290 euro/lună, iar pentru trei camere chiria medie a ajuns la 500 euro/lună.

Cele mai scumpe zone pentru chiriași sunt zona Take Ionescu și centrul orașului, cu cereri de aproximativ 650, respectiv 600 euro/lună. Niveluri ridicate se înregistrează și în Tipografilor, unde chiriile ajung la circa 500 euro/lună.

Cel mai ieftin este în Iosefin, Dâmbovița și pe Calea Șagului, unde bugetele pornesc de la 350 și ajung la 380 euro/lună.

La închiriere, oferta din Timișoara cuprindea în T1 2026 aproximativ 2.630 de locuințe, dintre care doar 500 au fost finalizate în ultimii cinci ani. Datele provin din raportul Imobiliare.ro Market 360 „Piața imobiliară rezidențială, T1 2026".

Comentarii Facebook