Marti 17 Mai

Casele din Dezmir s-au rupt în două. Oamenii plâng după ce au dat banii pe locuința visurilor - FOTO


Zona Dezmir a cunoscut o creștere imobiliară extraordinară, dar nu toate lucrările sunt făcute cum trebuie. O familie a cumpărat o casă, care acum o ia la vale.

Sunt mai multe familii afectate de aceste alunecări, iar constructorul nu vrea să rezolve problema, spun cei care au case pe strada Trandafirilor. 

Numai consolidarea terenului în zonă ar costa 300.000 de euro, au spus cei care au casele fisurate. 

Locuințele au fost construite de firma Artesano SRL, deținută de Liviu Vidrean. 

În urma cu un an si jumatate (24.12.2020), am considerat ca dacă ne mutam in Cluj putem sa îi oferim fetitei noastre un viitor mai bun. Câteva luni mai târziu (martie 2021), am observat ca în curte apare o treaptă, treapta s-a transformat într-o crăpătură, iar ulterior am observat daune pe lângă casă. Aparent, casa noastra este pe o alunecare de teren”, spune familia Gorgan, conform Ziua de Cluj.

Aceștia au încercat să facă o mediere pentru a rezolva problema, dar degeaba. Familia va ajunge în instanță pentru a-și recupera banii dați pe casă. 

Liviu Vidrea a fost dispus să le dea o altă casă la schimb, dar nu avea acte pe ea. Ultima dată le-a oferit oamenilor 30.000 de euro ca să le închidă gura, spun aceștia, dar nimeni nu a acceptat.

Un vecin al familiei Gorgan nici nu mai locuiește acolo de teama prăbușirii casei.

Pentru a fi consolidată zona ar trebui să fie investită suma de 300.000 de euro, pe care nu o are nimeni, au spus cei de pe strada Trandafirilor pentru Știri de Cluj.

Cei din zonă spun că fiul unui om important din Primăria Apahida este implicat în acest proiect și încearcă să acopere neregulile. 

Comentarii Facebook