Casă cuprinsă de flăcări în comuna Mihai Viteazu. Un bărbat a fost transportat la spital în urma arsurilor suferite


Pompierii clujeni au intervenit în această seară pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Mihai Viteazu. Din primele informații, un bărbat a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și superioare. 

Pompieri din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această seară pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Mihai Viteazu. Apelul de urgență s-a înregistrat în jurul orei 19.30, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. 

Pompierii au găsit o încăpere a casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 20 mp, cuprinsă de flăcări și un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare și superioare. Acestuia i s-a acordat primul ajutor calificat de către echipajul SMURD, fiind apoi transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.”, anunță ISU Cluj. 

Pompierii au stins incendiu în scurt timp după sosirea la locul intervenției, fiind evitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit. Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la folosirea unor substanțe inflamabile pentru a aprinde focul din sobă.

Comentarii Facebook