Duminica 31 Mai

Capetele tăiate de la IML Cluj au fost aduse înapoi cu PLASA! FOTO EXCLUSIV - IMAGINI ȘOCANTE

 

Conducerea IML Cluj s-a panicat în momentul în care Știri de Cluj a dezvăluit faptul că cinci cadavre au fost decapitate de chirurgi esteticieni din Italia și Germania. Organele au fost aduse, pe furiș, înapoi într-o pungă.

 

Sursele Știri de Cluj precizează că, în urmă cu 10 zile, a fost organizat un simpozion internațional, iar mai mulți chirurgi au făcut ”practică” pe cadavrele de la IML Cluj, testând fel de fel de noi tehnici. Au fost profanate cadavrele unor persoane fără adăpost. 

 

Cadavrele au fost abandonate în frigiderul de la IML Cluj, iar marți, 5 martie, când cei de la Primăria Cluj-Napoca s-au prezentat la Institutul de Medicină Legală pentru îngroparea cadavrelor s-au șocat când au văzut că lipsesc capetele. 

 

Poliția a fost sesizată. ”Este vorba despre şase cadavre care au fost identificate, unul de sex feminin şi cinci de sex masculin, iar sesizarea se referă la faptul că au fost tăiate capetele cadavrelor. S-a făcut o cercetare, iar aceste capete au fost descoperite. Concluziile se înaintează Parchetului”, a declarat Anca Purdea, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

 

Șocant este faptul că un cadavru a fost și batjocorit și i-a făst tăiat penisul, care ulterior i-a fost pus în palmă.

 

Şeful IML Cluj, Costel Siserman, a refuzat să mai facă vreun comentariu, după ce a fost întrebat despre profanarea cadavrelor.

 

Cadavre profanate la IML Cluj! Au dispărut cinci capete în urma unor teste medicale făcute de italieni

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE

 

Având în vedere informaţiile difuzate în presă în cursul zilei de 06 martie 2013 privind presupusa profanare a unor cadavre în cadrul Institutului  de Medicină Legală Cluj-Napoca (în continuare IML Cluj-Napoca), vă comunicăm următoarele:

 

Între Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca (în continuare UMF Cluj-Napoca) şi IML Cluj-Napoca există un protocol de colaborare în baza căruia cele două instituţii desfăşoară activităţi didactice şi ştiinţifice. Aceste activităţi includ serviciile pentru exploatarea cadavrelor umane, în scopul desfăşurării activităţii didactice şi de cercetare stiinţifică medicală. 

 

Subliniem faptul că toate aceste activităţi se desfăşoară cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în vigoare. Catedrele de anatomie, de anatomie patologică şi serviciile de prosecturi şi anatomie patologică pot prelua, în scop didactic şi ştiinţific, cadavrele nerevendicate într-o perioadă mai mare de 10 zile după deces sau cele fără aparţinători, în temeiul dispoziţiilor art. 19 lit. c din Legea nr. 104 / 2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. 

 

Menţionăm că toate procedurile efectuate asupra cadavrelor în discuţie au avut exclusiv un scop didactic şi ştiinţific, aceste proceduri desfăşurându-se în sala de autopsie a IML Cluj-Napoca şi respectiv în sala de disecţie a UMF Cluj-Napoca, în cadrul Cursului internaţional de chirurgie plastică organizat de UMF Cluj-Napoca în parteneriat cu Academia Chirurgica „Durante Scacchi” din Italia.

 

Având în vedere aspectele precizate mai sus, informaţiile difuzate în presă sunt eronate, acestea reprezentând de fapt o prezentare denaturată a activităţilor ştiinţifice şi didactice desfăşurate cu ocazia cursului internaţional menţionat anterior”, a precizat conducerea IML Cluj, într-un comunicat de presă.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE 1

 

Anchetatorii susțin că aceste cadavre nu puteau fi folosite ca material didactic pentru că sunt cazuri de medicină legală. ”Aceste cadavre sunt probe și nu pot fi folosite ca material didactic. Cineva ar putea să intervină și să ceară deshumarea pentru a fi făcute cercetări suplimentare. Dacă a fost tăiat capul sunt probleme mari. De asemenea, este suspect cum cei de la IML Cluj au adus capetele înapoi după ce s-a sesizat poliția”, au precizat anchetatorii.

Comentarii Facebook