Caesar, copilul-minune din Cluj-Napoca, s-a calificat în semifinale la emisiunea Chefi la Cuțite FOTO
Caesar, băiatul de doar 11 ani și jumătate din Cluj-Napoca, a reușit să atragă atenția întregii țări prin talentul său culinar și determinarea impresionantă, ajungând până în semifinalele emisiunii Chefi la cuțite cu un desert delicios: cookie-ul cu ciocolată.
Tânărul concurent a demonstrat în fața juraților că vârsta nu este un impediment atunci când pasiunea și munca se împletesc.
Băiatul de 11 ani a declarat pentru ȘTIRI DE CLUJ că momentul din semifinală a fost mai greu, dar a reușit să se descurce până la final.
„Experiența a fost foarte frumoasă. Am avut multe lucruri la îndemână pentru gătit, ceea ce a făcut totul mai ușor față de acasă, unde sunt mai limitat la anumite ingrediente. M-am simțit foarte bine alături de toți copiii și mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Momentul din semifinală a fost puțin mai greu, dar a fost ok. Eu setasem cuptorul la 175 de grade, așa cum trebuia, însă preparatul a fost pus într-un alt cuptor, la 200 de grade, și s-a ars puțin.
Am gătit chocolate chip cookie cu înghețată de vanilie și ciocolată topită. Șefii au spus că le-a plăcut destul de mult încât să merg mai departe în competiție. Chiar dacă a fost ușor ars, gustul și înghețata au salvat preparatul”, a spus Caesar pentru ȘTIRI DE CLUJ.

CITEȘTE ȘI: Povestea impresionantă a lui Caesar, copilul-minune din Cluj-Napoca: De la șnițele bătute în scutec la Chefi la cuțite! VIDEO/FOTO
Originar din Cluj-Napoca, Caesar a devenit rapid unul dintre cei mai urmăriți și îndrăgiți participanți ai sezonului, fiind considerat de mulți un adevărat „copil-minune” al bucătăriei românești.

Drumul său în competiție continuă, iar șansele de a ajunge în marea finală rămân deschise, în funcție de evoluția probelor viitoare.

0 Comentarii