Bombă cu ceas? 20.000 de studenții ai Universității Tehnice Cluj-Napoca vin la cursuri fără vaccinare sau testare. Cazarea e la LIBER


Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a decis să își desfășoare toate cursurile față în față, fără testare și vaccinare. Măsura pare fără gram de ancorare în realitate! Clujul se pregătește de vineri, 24 septembrie, de scenariul roșu, iar numărul cazurilor COVID avansează galopant. Asigurările UTCN, conform cărora studenții nu vor interacționa, sunt la fel de puțin credibile. 

Există o hotărâre a Consiliului de Administrație, prin care s-a decis că Universitatea nu condiționează cazarea în cămin și participarea la cursuri de vaccinare, dar o recomandă, sau de testare. 

Punctual, despre cazarea în cămin, pot să vă spun că se va realiza cu distanțare și purtare de mască. Dacă nu au mască, li se pune la dispoziție o mască. Vor trebuie să respecte distanțarea și am încercat să facem un algoritm de cazare, care să respecte repartizarea studenților în cămin, în funcție de facultate și anul de studiu, pentru a-i monitoriza mai bine”, a precizat pentru Știri de Cluj purtătorul de cuvânt al UTCN, Mirela Boțan.

Planul după care încep cursurile și se face cazarea a fost realizat de conducerea UTCN, alături de organizațiile studențești, și cu parafa DSP Cluj. 

Cazarea se va face la capacitate maximă. Cursurile vor începe față în față și am vrut să venim în sprijinul studenților pentru ca ei să aibă locuri de cazare, fără a fi condiționați de vaccinare și testare. 

Organizațiile studențești și-au exprimat decizia de a fi cazați în comun, cu respectarea normelor și monitorizarea cazurilor. Studenții nu se amestecă între anii de studiu.

Mai este un aspect important. Toate camerele au baie proprie, adică riscurile sunt mai mici. Este o măsură de protecție în plus”, a mai spus Boțan.

UTCN are, totuși, și o prevedere care permite ca ”în funcție de evoluția epidemiologică” să se revină și să se sisteze cursurile față în față. ”Universitatea se va alinia la ceea ce se întâmplă în context local, dacă situația epidemiologică va cere acest lucru”, a mai spus purtătorul de cuvânt al UTCN.

Anul universitar va începe în 27 septembrie, iar cazarea de joi, 23 septembrie, pentru cele 5.000 de locuri disponibile. 

UTCN are puțin peste 20.000 de studenți, care vor începe cursurile de săptămâna viitoare. 

Studenții cred că cursurile se vor sista în maxim o săptămână

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca cheamă toți studenții joia aceasta la cazări în cămine cu capacitate maximă și fără vaccin sau test covid.

De săptămâna următoare se așteaptă prezentarea la capacitate maximă la facultate, în format fizic, din nou fără un plan conform cu situația pandemica.

În cel mai real mod, este foarte probabil că unitățile să fie închise după nici o săptămână de la venirea studenților, evident după ce aceștia își plătească căminele respectiv chiriile inutile pentru că facultatea nu dorește să ia în calcul scenariul online, sau să permită din start posibilitatea efectuării orelor online”, ne-a spus un student. 

Comentarii Facebook