Avertisment de ploi, frig și vreme rea. Ce anunță ANM



Meteorologii de la ANM au emis o informare meterologică de vreme rea, valabilă pentru aproape toată țara.

Avertismentul este valabil în intervalul 03 octombrie, ora 23.00 - 06 octombrie, ora 23.00.

În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40...50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50...60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.

Comentarii Facebook