Apel pentru salvarea unui câine din Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca: „Merge după oameni și pare că așteaptă pe cineva”
Mai mulți clujeni au semnalat prezența unui câine care pare să fi fost abandonat în zona Parcului Feroviarilor din Cluj-Napoca și face apel la autorități sau la iubitorii de animale să intervină.
Totodată, animalul se află de mai mult timp în jurul parcului și se apropie de oamenii care trec prin zonă.
Apel pentru salvarea unui câine din Parcul Feroviarilor: „Merge după oameni și pare că așteaptă pe cineva”
„În Parcul Feroviarilor este un câine abandonat, cred, care stă tot timpul în jurul parcului. Merge după oameni, nu pare bolnav sau periculos, dar trebuie luat din parc și avut grijă de el. Nu știu dacă are mâncare sau apă. Mulțumesc”, a transmis clujeanul.
Din descrierea acestuia, câinele nu manifestă un comportament agresiv, însă pare lipsit de îngrijire și are nevoie de ajutor.
0 Comentarii