Vineri 13 Decembrie

Apa de la izvorul „Sfântul Ion” din Făget îi îngrijorează pe clujeni:„Grijă mare/ În funcție de sezon mai apar bacterii/Am făcut viermi de la apa aia”


Într-o postare pe rețelele sociale, un internaut susține că timp de doi ani a consumat zilnic apă de la izvorul „Sfântul Ion” din Făget, iar de curând a apărut o pancartă pe care scrie că apa nu mai este potabilă. 

Mai mulți clujeni au reacționat imediat și au venit cu explicații. Unii dintre ei susțin că în 2022 s-au făcut măsurători fizico-chimice, iar apa era potabilă.

Cu toate acestea, un internaut atrage atenția că în funcție de sezon mai apar anumite bacterii. 

Grijă mare cu izvoarele din Cluj, în functie de sezon mai apar anumite bacterii sau se pot schimba măsurătorile, iar la izvoarele care aveau apă potabilă să nu mai fie acum”, se arată într-un comentariu. 

De asemenea, un alt internaut a precizat că este surprins de ce apa de la izvor nu s-a testat și pentru metalele grele. 

Sunt surprins că nu au testat și pentru metalele grele. Acum 4-5 ani era plină de mercur, dar mai ales de arsenic, apa de izvor”. 

Printre alte comentarii se numără: 

Am un amic care a băgat bani serioși într-o stație de filtrare” 

Fuck that. E Sfantul Ion? Am făcut viermi de la apa aia. E plin de oi în zonă, la fel și țeava

Ca un izvor să aibă apă de calitate nu trebuie să fie contaminanți pe o rază de 20 de kilometri pătrați. La Făget sus, casele au fosa septică și groapa pe fundul căreia au pus petriș și nisip ca „sigur filtrează alea.”

Reamintim că în 2010, potrivit unei analize făcute de Laboratorul Sanitar Veterniar și pentru Siguranța Alimentelor, apa de la izvorul din Făget era infestată cu germeni E.Coli și Streptococi fecali. În 2022, ONG-ul StropdeRoua a făcut mai multe verificări la apa din Făget și a precizat că este potabilă și nu este recomandată pentru sugari. 


Comentarii Facebook