American care locuia ilegal în Cluj, prins de polițiștii de la Imigrări



Poliţiştii de la Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au depistat un cetăţean străin, în vârstă de 41 ani, din S.U.A, cu ședere ilegală.

În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că pe numele persoanei în cauză a fost emisă anterior o decizie de returnare de pe teritoriul României, pe care nu a respectat-o.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj au luat măsura de îndepărtare sub escortă a acestuia de pe teritoriul naţional şi au condus cetăţeanul străin la punctul de trecere a frontierei.

Totodată, la ieşirea din ţară se instituie consemnul nominal de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.

Comentarii Facebook