Alergare printre stânci spectaculoase la Cheile Turzii: Sute de participanți așteptați la una dintre cele mai frumoase curse montane din Cluj
Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din județul Cluj revine în forță. Sâmbătă, 18 aprilie 2026, pasionații de alergare montană sunt invitați să participe la „Cheile Turzii Race”, un concurs care promite adrenalină, peisaje spectaculoase și o experiență de neuitat în mijlocul naturii. Evenimentul va avea loc în cadrul impresionantei Rezervația Naturală Cheile Turzii, una dintre cele mai cunoscute destinații naturale din Transilvania.
Două trasee provocatoare pentru toate nivelurile. Siguranță și organizare profesionistă
Organizat de Asociația Salvatorilor Montani Cluj, cu sprijinul Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, concursul propune două trasee adaptate diferitelor niveluri de experiență:
- Cros de 9 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 700 de metri;
- Semimaraton de 23 de kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 1400 de metri.
Traseele sunt considerate de dificultate medie spre avansată și vor traversa poteci turistice marcate, drumuri forestiere și porțiuni de drum public. Participanții vor beneficia de puncte de control și alimentare amplasate pe traseu, unde vor avea la dispoziție apă și produse energizante. Organizatorii pun un accent deosebit pe siguranța concurenților, asigurând marcaje clare și suport din partea echipelor specializate.
Fiind implicați salvamontiștii clujeni, standardele de organizare și intervenție sunt ridicate, oferind alergătorilor un mediu sigur pentru competiție.
Promovarea naturii și a unui stil de viață activ
„Cheile Turzii Race” e o inițiativă care își propune să promoveze mișcarea în aer liber și turismul responsabil. Organizatorii doresc să aducă în prim-plan frumusețea zonei Cheile Turzii și să încurajeze cât mai mulți oameni să descopere beneficiile sportului în natură.
Pentru ediția din 2026, organizatorii estimează un număr de până la 400 de alergători, semn că evenimentul câștigă popularitate de la an la an. Competiția se adresează atât sportivilor experimentați, cât și celor care vor să își testeze limitele într-un cadru natural spectaculos.
0 Comentarii