Alegeri Prezidențiale Cluj: Două cazuri de continuare a propagandei electorale, investigate de polițiștii clujeni
Polițiștii clujeni au anunțat că, pâna la ora 15:00, procesul de votare în județul Cluj s-a desfășurat în condiții normale, fără a fi înregistrate incidente notabile.
Reprezentanții IPJ Cluj au transmis însă că, până la ora menționată anterior, au existat două cazuri de continuare a propagandei, în cazul cărora se efectuează verificări.
Pentru orele următoare, efectivele angrenate în județ vor continua misiunile de menținere a siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
De asemenea, polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmii sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.
Amintim că, secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 vor fi deschise până la ora 21:00, în România.
Programul de vot se poate prelungi, în situații excepționale, până la ora 23:59, dacă se constată că sunt alegătorii în secție de vot, precum și la rând, în afară sediului, așteptând să poată vota.
1 Comentariu