Vineri 13 Decembrie

Actorul clujean Bob Rădulescu, dezamăgit de parada de la Zilele Clujului: Nepalezii și cei din Sri-Lanka au lipsit de la paradă/Ei trebuiau să o deschidă


Actorul clujean Bob Rădulescu a rămas dezamăgit total de administrația locală după ce la Parada de la Zilele Clujului se pare că organizatorii au uitat să invite o categorie de străini care contribuie mult la bunăstarea orașului. 

„Am fost azi la Parada de la Zilele Clujului și mi-a plăcut foarte mult, felicitări organizatorilor  și mai ales participanților unul mai fain decât altul, în frunte cu fiică-mea și gașca ei de dansatori.

La un moment dat, se anunță frumos cluburile și asociațiile străinilor prezenți în Cluj, fiecare cu contribuția și importanța lor la viața orașului. 

Și începe: Argentina, Bolivia, China și tot așa în ordine alfabetică până la liga studenților africani, se încheie cu Zambia sau Zimbabwe, ceva de genul, no, drăguț oricum.

Defilau frate oamenii ăștia, unul mai fain și zâmbitor și mai frumos și tradițional îmbrăcat decât altul.

Și după ce s-a încheiat parada mi-am dat seama ce nedreptate s-a făcut pentru cel puțin două popoare care au lipsit de la paradă. 

Nepalezii și cei din Sri-Lanka, nu era nimeni la paradă. 

Cum s-a încheiat, cum i-am găsit și pe ei. Erau toți lângă paradă, echipați frumos în țoale de Supercom și făceau curat strângând miliardele de confetti de hârtie aruncate în timpul paradei.

Iar ceilalți, nepalezi sau srilankezi erau toți echipați pe biciclete, cu ghiozdanul de Glovo pe spate, admirau parada după care s-au apucat de pedalat ca să fie de real ajutor și contribuție la viața noastră a clujenilor. No, ăștia eroi!!!

Dacă era să fie după importanță, ei trebuiau să deschidă parada, pe biciclete, cu ghiozdanul pe spate, în locul scuteriștilor de la polița locală. Părerea mea”, a scris Bob Rădulescu, pe o rețea de socializare. 

Comentarii Facebook