Accident pe Autostrada Transilvania! Un TIR cu role de hârtie de bucătărie a derapat - VIDEO


Un TIR încărcat cu role din hârtie pentru bucătărie a derapat, miercuri dimineața, pe Autostrada Transilvania.

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe autostrada A3, în zona km 41, pe sensul de mers Gilău-Turda.

Pompierii au găsit un ansamblu de vehicule avariate (cap camion și remorcă), avariate și poziționate peste balustrada de pe partea dreaptă a carosabilului.

Șoferul, în vârstă de cca 30 de ani, era ieșit din autovehicul, a fost consultat de către echipajul SMURD care i-a recomandat transportul la spital, însă acesta a refuzat.

Pompierii asigură în continuare măsuri de prevenire a incendiilor având în vedere că există scurgeri de combustibil.

Comentarii Facebook