Accident între două autoturisme și un autocar la Jucu - FOTO


Un accident între un autocar și două autoturisme s-a produs la Jucu de Mijloc, marți seara, în jurul orei 18.30.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, de 47 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic și ar fi acroșat autoturismul aflat în fața sa, iar apoi ar fi intrat în coliziune cu parapetul din partea dreaptă a sensului de deplasare și cu un autocar.

În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

La testările cu aparatul etilotest, în cazul conducătoarei auto de 47 de ani a fost înregistrată o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca a intervenit, dar din fericire nu au existat victime încarcerate. Trei persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, fiind conștiente și cooperante.

Persoanele evaluate de către echipajele medicale au refuzat transportul la spital.



Comentarii Facebook