ACCIDENT în Bonțida, Cluj! Stâlp de electricitate, spulberat de o mașină / Un tânăr de 25 de ani a fost transportat de urgență la spital
Un accident grav a avut loc luni, 7 aprilie 2025, pe raza localității Bonțida, județul Cluj. Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate și l-a doborât.
Conform ISU Cluj, bărbatul a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Bonțida. Echipajele operative de la Punctul de Lucru Jucu au găsit la fața locului un autoturism și un stâlp de electricitate avariate. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un tânăr de aproximativ 25 de ani, conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. În cele din urmă, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. Solicitarea a venit în jurul orei 07.00.”, au informat reprezentranții ISU Cluj.
0 Comentarii