Duminica 28 Aprilie

Accident în Baciu, pe strada Transilvaniei. O masina transporta butelii cu oxigen și a fost urgență maximă - FOTO


Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, sambata seara, la un accident rutier petrecut pe strada Transilvaniei din localitatea Baciu.

La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ.

Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. 

Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 50 și 60 de ani, au fost consultați de către echipajele SAJ și transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Aceștia, la prima evaluare, erau în stare de conștiență și erau cooperanți.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat la locul accidentului și au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și evacuarea a două butelii încărcate cu oxigen ce se aflau într-unul dintre autoturismele avariate.

Comentarii Facebook