Accident cu trei victime pe un drum din Cluj O șoferiță de 20 de ani a făcut ravagii FOTO / VIDEO

Un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane, a avut loc sâmbătă pe raza localității Răzbuneni.

Din primele informații, o șoferiță de 20 de ani, începătoare, a pierdut controlul asupra autoturismului din cauza neadaptării vitezei în curbă, intrând în coliziune cu alte doua autoturisme parcate. 

La data locului au intervenit echipaje ale pompierilor, autospeciale SMURD și echipaje ale Poliției.

Pompierii au găsit la locul evenimentului trei autoturisme avariate, dintre care două răsturnate în șanțul pentru colectarea apelor pluviale de pe marginea carosabilului. Două tinere se aflau blocate într-unul dintre autoturisme. Pompierii au deblocat portierele pentru a asigura accesul la cele două persoane, astfel încât să poată fi evaluate de echipajele medicale. Acestea au ieșit singure și au fost consultate de către echipajele SAJ și a elicopterului SMURD.

Trei tinere au fost consultate și transportate la spital, una cu elicopterul SMURD la UPU Cluj și două la CPU Dej. Toate persoanele consultate erau conștiente și cooperante.

Comentarii Facebook