Accident cu o victimă la Jucu. O tânără de 19 ani a fost lovită în timp ce încerca să traverseze strada FOTO



Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei tinere, a avut loc joi, în jurul orei 11.15, la ieșire din Jucu, spre Răscruci.

Din primele constatări ale poliţiştilor, tânăra, în vârsta de 19 ani, domiciliată în localitatea Unguraş, se angajase în traversarea drumului, fără să se asigure, prin loc nemarcat şi nesemnalizat corespunzător.

Ea a fost accidentată de o autoutilitară care circula dinspre Cluj-Napoca spre Gherla, in zona localitatii Jucu, în afara localităţii, înspre Răscruci, condusă de un şofer de 24 de ani din Baciu, potrivit gherlainfo.ro.

In urma impactului, tânăra a fost rănită grav, ea fiind preluată de ambulanță şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

 

FOTO: Infor Trafic Cluj

Comentarii Facebook