Accident cu două victime la Mociu! Un șofer a derapat, lovind din plin alte două autoturisme


Un accident rutier a avut loc joi dimineață pe raza localității clujene Mociu.

În accident au fost implicate trei autoturisme, iar în urma impactului se pare că au rezultat două victime, dintre care una fiind încarcerată.

ISU Cluj intervine la fața locului cu un echipaj de descarcerare și două ambulanțe.

 

--------------------------------

 

UPDATE

 

Din primele informații reiese că un conducător auto, care circula către Reghin, a derapat, a intrat pe contrasens și a acroșat un autoturism pe care l-a proiectat în șant, ricosând apoi într-un alt autovehicul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

 

În urma accidentului au fost rănite două persoane, ambele din autoturismul care a derapat.

 

Polițiștii au început cercetările pentru a determina cu exactitate circumstanțele în care a avut loc incidentul.

Comentarii Facebook