Accident cu doi răniți în urmă cu puțin timp în Cluj. Un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 50 de ani transportați la urgență FOTO
Un accident rutier grav s-a petrecut în municipiul Dej în urmă cu câteva minute. Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin chiar în aceste momente la accidentul petrecut pe strada Crângului.
În accident au fost implicate două autoturisme. Nu au existat victime încarcerate, însă într-unul dintre autoturisme se afla un tânăr care acuza diferite dureri, astfel că pompierii l-au extras în siguranță, pentru a nu-i agrava posibilele leziuni.

Tânărul de aproximativ 20 de ani va fi transportat la spital, împreună cu un bărbat de aproximativ 50 de ani.
Au fost mobilizate la fața locului o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

0 Comentarii