A plecat la plimbare și nu s-a mai întors! Un bărbat își caută drona dispărută în Florești: „Vă rog din suflet să mă contactați”
O dronă albă DJI pare că și-a încheiat zborul într-un loc necunoscut din Florești, iar proprietarul ei a lansat un apel către locuitorii comunei pentru recuperarea „pilotului fără pilot”.
Aparatul de zbor a fost pierdut în zona cuprinsă între Urbano și strada Eroilor, iar proprietarul speră că cineva a observat-o prin iarbă, pe un acoperiș sau poate chiar parcată regulamentar între două mașini.
A plecat la plimbare și nu s-a mai întors! Un bărbat își caută drona dispărută în Florești: „Vă rog din suflet să mă contactați”
„Orice informație este binevenită. Dacă ați găsit-o sau ați văzut-o undeva în această zonă, vă rog din suflet să mă contactați”, spune acesta, care a lăsat și un număr de telefon pentru cei care pot contribui la misiunea de salvare a dronei rătăcite.
Proprietarul dronei face însă apel la spiritul civic al celor care ar putea să o găsească și promite recunoștință pentru orice ajutor oferit.
Cei care au informații despre drona albă DJI sunt rugați să sune la numărul: 0770 403 096.
0 Comentarii