Octavian Jurma, despre numărul mare de decese din România: „Chiar am urmărit, relativ la Cluj, cu două festivaluri mari”


În timp ce oficialii evită să ia măsuri concrete, numărul deceselor creşte de la o zi la alta, România trăieşte acum drama Italiei din primăvara anului trecut. Medicul epidemiolog Octavian Jurma spune că această criză politică se manifestă şi în sistemul sanitar. 

Cercetătorul Octavian Jurma a intervenit vineri, în direct la Antena 3, unde a spus că greul abia acum vine, deoarece încă nu am atins vârful valului 4.

Octavian Jurma spune că România are în continuare o capacitate scăzută de testare

Din păcate, este greu de estimat câte cazuri vom avea în vârf, pentru că am ajuns şi la limita capacităţii de testare. Criza aceasta politică se manifestă şi în sistemul sanitar. Sunt presiuni enorme din punct de vedere politic pe DSP-uri, să o lase mai moale cu testările, cu raportările. 

Se vede în faptul că au scăzut numărul de teste. M-am bucurat şi eu un pic că au scăzut numărul de cazuri raportat de săptămâna precedentă, în zilele echivalente, însă au scăzut şi numărul de teste. Ne aşteptam să ne apropiem de un vârf sau de un platou la mijlocul lunii octombrie.

Numărul de decese şi cazuri grave va continua să rămână alarmant

Din punctul acesta de vedere şi eu cred că săptămâna viitoare s-ar putea să vedem fie un platou, fie chiar debutul unei faze descendente, cel târziu în trei săptămâni. La acest nivel, de peste 15.000 de cazuri pe zi, numărul de decese şi cazuri grave va continua să rămână alarmant pentru următoarele trei-patru săptămâni chiar.

Dacă nu sunt confirmaţi prin teste, atunci nici decesele nu vor fi confirmate pe teste. Acum depinde foarte mult de măsurile care se vor lua. Din certificatul verde s-a eliminat testele. Dacă se reintroduce, atunci într-adevăr, o să revenim pe o pantă ascendentă.

Octavian Jurma: „Politicienii au foarte mult timp și sunt mai preocupați să nege. Morții sunt de vină!"

Bătălia noastră este cu timpul şi din câte vedem, politicienii au foarte mult timp şi sunt mult mai preocupaţi să nege. Morţii sunt de vină. Am urmărit şi eu declaraţiile. Cam asta este ideea şi din declaraţii reiese că populaţia e de vină şi prin urmare, pedagogia este cumva moartea dacă nu ne vaccinăm.

Medicul epidemiolog spune că „România este un focar"

România este un focar, în sensul de transmitere generalizată la nivelul întregii ţări, încă din săptămâna deschiderii şcolilor. Deschiderea şcolilor nu a făcut altceva decât să arunce canistre de benzină şi să explodeze numărul de cazuri, astfel încât de la 5.000 am ajuns la 10.000 de cazuri pe zi în doar două săptămâni. Atunci era momentul în care trebuiau introduse aceste restricţii care s-au anunţat.

Evenimentele cu un număr mare, „catalizatorul principal" al răspândirii virusului

Aceste petreceri private în care lumea este relaxată, consumă alcool, dansează, ţipă, elimină o mulţime de aerosoli. S-a văzut în Satu-Mare, care a crescut mult mai rapid în perioada aceea. Chiar am urmărit, relativ la Cluj, cu două festivaluri mari, Satu-Mare cu o mulţime de nunţi de 1.000 de persoane. Peste tot în ţară s-a dat drumul la toate evenimentele fără nicio restricţie, iar acest lucru a alimentat. Faptul că nu a fost nicio restricţie, a fost catalizatorul principal.

Pandemia este acum în cercul nostru de 40-50 de persoane, de aceea trebuie vaccinarea, masca, distanţarea socială şi izolarea personală dacă se poate pentru următoarele două-trei săptămâni", a spus Octavian Jurma, care spune că autorităţile nu vor introduce lockdown în România, indiferent de numărul de decese.


Comentarii Facebook