O femeie aflată în moarte cerebrală a salvat viața a 3 oameni: Ambii rinichi au ajuns la Cluj, iar un doctor cu mâini de aur a realizat procedurile

O pacientă în vârstă de 71 de ani, aflată în moarte cerebrală, a oferit șansa la viață altor pacienți printr-un gest de altruism remarcabil. Datorită deciziei familiei de a permite donarea organelor, echipa medicală a realizat două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca și un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni din București.

Clujul, centru de excelență în transplanturi

Coordonarea procedurilor complexe de transplant a fost asigurată de Dr. Andrei Mureșan, specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, retras oficial din activitate, dar revenit pentru a sprijini echipa spitalului, și de Dr. Adriana Stoicovici. Implicarea Dr. Mureșan în donarea de organe datează încă din 2013, iar experiența sa s-a dovedit crucială în transformarea unui moment de durere profundă într-o șansă reală pentru alți pacienți. „Donarea de organe înseamnă viață și speranță. Dincolo de sfârșitul unei vieți, există șansa unui nou început pentru alții.”, a declarat Dr. Andrei Mureșan.

Două transplanturi renale salvatoare la Cluj

La Cluj-Napoca, echipa Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal a realizat două transplanturi renale. Pacienții care au primit rinichii au acum șansa la o viață normală, iar succesul intervenției medicale reflectă excelența echipei clujene în domeniul transplanturilor.

În paralel, un transplant hepatic a fost realizat la Institutul Clinic Fundeni din București.Această procedură complexă a implicat ore de muncă, concentrare și profesionalism din partea medicilor și a personalului medical din ambele orașe.

„Fiecare act de donare este o lecție de viață. În Cluj, medicina de excelență și empatia fac ca aceste momente să devină realitate.”, a mai transmis Dr. Mureșan.

Comentarii Facebook