Ministrul Sănătății anunță schimbări uriașe în spitale pentru protejarea cadrelor medicale și siguranța pacienților: „Fără oameni, nu există sistem”
Sistemul de sănătate din România se află din nou în fața unei reforme esențiale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a adus în prim-plan una dintre cele mai sensibile și vechi probleme ale spitalelor publice: sistemul de gărzi. Potrivit acestuia, disfuncționalitățile actuale nu sunt o noutate, ci rezultatul unor ani întregi în care problema a fost tratată superficial, fără soluții reale și sustenabile.
„De câteva luni mă preocupă constant această problemă majoră din sistemul de sănătate.”, a transmis ministrul, subliniind că reforma nu este îndreptată împotriva personalului medical, ci dimpotrivă, în sprijinul acestuia.
„Fără oameni, nu există sistem”
Alexandru Rogobete a accentuat faptul că actualul sistem de gărzi pune o presiune uriașă pe cadrele medicale care aleg să respecte programul de lucru în spitalele publice. Medici, asistenți, farmaciști, biologi, chimiști, infirmieri și personal auxiliar duc zilnic greul unui sistem suprasolicitat.
Ministrul a vorbit deschis despre nevoia de echitate și sustenabilitate, două principii care, în opinia sa, au lipsit până acum din modul în care au fost organizate gărzile medicale. „Este o obligație profesională, dar și una umană să protejăm personalul medical. Fără oameni, nu există sistem. Iar fără un personal medical protejat, nici pacienții nu pot fi în siguranță.”, a transmis acesta.
Gărzi diferențiate și plătite corect: soluțiile propuse
Ministerul Sănătății lucrează deja, împreună cu sindicatele și societățile profesionale, la soluții concrete. Printre acestea se numără împărțirea gărzilor în mai multe tipuri: gărzi la domiciliu, gărzi de monitorizare, gărzi de urgență.
Acestea ar urma să fie plătite diferențiat, în funcție de nivelul real de responsabilitate și de solicitare, o schimbare majoră față de sistemul actual.
Gărzi de 12 ore în spitalele de urgență, o necesitate
Un punct-cheie al reformei îl reprezintă introducerea gărzilor de 12 ore, cel puțin într-o primă etapă, în spitalele de urgență și pentru anumite specialități. Rogobete consideră că această măsură este esențială atât pentru protejarea cadrelor medicale, cât și pentru creșterea siguranței pacienților, în contextul unui volum tot mai mare de cazuri.
În acest sens, ministrul a cerut ca, în perioada imediat următoare, toate părțile implicate să se așeze la aceeași masă pentru a elabora o modificare legislativă clară, care să permită implementarea acestui nou sistem.
2 Comentarii