Un parlamentar clujean se implică în scandalul fraților Tate. Vrea să afle dacă a fost pusă presiune pe procurori

Oana Murariu, un deputat USR din Cluj-Napoca, a intervenit în scandalul fraților Tate după ce aceștia au părăsit România, chiar dacă erau cercetați penal. În spațiul public circulă zvonul că mai mulți oficiali americani ar fi pus presiune pentru ca cei doi frați să poată ieși din țară. Murariu, alături de alți parlamentari USR, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a lămuri situația.

Parlamentarul a declarat că cetățenii trebuie să știe ce s-a întâmplat în realitate: „Românii au dreptul să știe dacă decizia de ridicare a interdicției ieșirii din țară a fraților Tate a fost justificată sau nu”.

Deputatul a spus că este de datoria justiției să lămurească situația: „Iar acest lucru poate și trebuie să fie clarificat tot de Justiție, prin Inspecția Judiciară, care are competențele necesare pentru a verifica ce s-a întâmplat. Este o procedură absolut normală, care menține independența Justiției, aducând în același timp răspunsurile necesare la întrebările legitime ale românilor” a transmis Oana Murariu.

Ea a mai susținut că această sesizare poate ajuta la repararea imaginii sistemului judiciar: „Și cred că e un pas absolut necesar pentru creșterea gradului de încredere în funcționarea Justiției și a statului de drept în țara noastră” a spus clujeanca.

Oana Murariu a depus sesizarea către Inspecția Judiciară alături de alți patru colegi de-ai săi din partid, toți membrii ai Comisiilor juridice din cele două Camere ale Parlamentului.

Comentarii Facebook