Un adevărat spital ajunge în Apahida! Zeci de medici vor oferi consultații gratuite timp de trei zile: „Vă încurajez să veniți la control”
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce, a făcut o mărturisire emoționantă, dezvăluind că a trecut recent printr-o încercare dificilă din punct de vedere al sănătății. Experiența a determinat-o să lanseze un apel către locuitori să nu amâne controalele medicale și să profite de oportunitatea unor consultații gratuite organizate în comună.
În perioada 17-19 iulie, Sala de Sport din Apahida va găzdui Caravana Medicală „3 Zile de Sănătate” by HealthFest, unul dintre cele mai ample evenimente medicale organizate într-o comunitate rurală din județul Cluj.
Potrivit primarului, timp de trei zile, între 40 și 50 de medici specialiști, din peste 15 specialități medicale, vor oferi gratuit consultații și evaluări, cu scopul depistării din timp a unor eventuale afecțiuni și îndrumării pacienților către investigații suplimentare, dacă va fi cazul.
Un adevărat spital ajunge în Apahida! Zeci de medici vor oferi consultații gratuite timp de trei zile: „Vă încurajez să veniți la control”
Locuitorii vor putea beneficia de evaluări în domenii precum cardiologie, neurologie, medicină internă, diabet și nutriție, endocrinologie, ginecologie, senologie și mamografie, dermatologie, gastroenterologie, urologie, chirurgie generală, ORL, oftalmologie, ortopedie, pediatrie, medicină de familie și recuperare medicală.
În situația în care medicii vor identifica probleme de sănătate care necesită investigații suplimentare, pacienții vor fi programați în clinici partenere aflate în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fără costuri suplimentare. Cristina Belce spune că experiența personală prin care a trecut a făcut-o să conștientizeze cât de importantă este prevenția.
„Recent am trecut peste o încercare extrem de grea în ceea ce privește sănătatea, iar această experiență m-a făcut să înțeleg și mai bine cât de prețioasă este fiecare zi în care suntem sănătoși și cât de important este să nu amânăm analizele și controalele medicale.”
Edilul îi îndeamnă pe locuitorii din Apahida să participe la această caravană medicală chiar dacă nu au simptome și să îi încurajeze și pe părinții sau bunicii lor să facă același lucru.
„Vă încurajez să veniți la control, chiar dacă vă simțiți bine, și să îi aduceți și pe părinții sau bunicii dumneavoastră. Prevenția poate face diferența, iar un diagnostic pus la timp poate să salveze vieți!”, a transmis primarul comunei Apahida, Cristina Belce.
1 Comentariu