Sambata 8 Februarie

Traian Băsescu îi râde în nas lui Marcel Ciolacu: „Să vină pe trotinetă sau cu o oală cu sarmale pe cap”


Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îi ironizează pe potențialii candidați pentru alegerile prezidențiale, printre care se numără și premierul Marcel Ciolacu. 

Traian Băsescu preconizează un nou eşec al „toxicei alianţe PSD – PNL”. 

„Puţină veselie în weekend! Alegerile prezidenţiale avându-i pe foştii lideri USL în rol de candidaţi, nu sunt altceva decât o garanţie a unui nou eşec al veşnicei şi toxicei alianţe PSD – PNL. Dacă alături de Crin şi Victor Viorel va veni şi Marcel pe trotinetă sau cu o oală cu sarmale pe cap, copiii îşi vor regăsi toate personajele comice de pe tik-tok”, a scris Traian Băsescu.

Fostul președinte face aluzie la postările premierului Marcel Ciolacu de pe TikTok, unde se zbate să câștige popularitate, la fel ca și Călin Georgescu. Mai mult, Traian Băsescu nu a uitat nici de Mircea Geaonă, fostul candidat la prezidențiale. 

 „Dacă ar veni şi Mircea... PS – Mesajul este adresat strict celor 477 K urmăritori ai postărilor mele”, a conchis Traian Băsescu. 


Comentarii Facebook