Miercuri 16 Iunie

Sensul giratoriu de pe Frunzișului, plătit de cumpărătorii celor 228 de apartamente din zonă - FOTO


Sensul giratoriu de două milioane de euro de pe Frunzișului este construit pe banii celor care vor cumpăra apartamente, consideră vicepreşedintele USR Cluj, George Trif.

Ca să înțelegem de ce sunt imobiliarele atât de scumpe în Cluj-Napoca e suficient să ne uităm la cum se face cel mai nou sens giratoriu de pe domeniul public, pe str. Frunzișului: 

- 212 piloni forați, (confirmat de dezvoltator)

- 100.000 de tone excavate, 

- Pasaj pietonal subteran 

- 2 milioane de euro cost estimat. 

E considerat cel mai scump sens giratoriu din Cluj!

Deși e o lucrare de infrastructură pe domeniul public, costul și realizarea lui e suportată integral de investorul privat, care realizează blocurile din zonă. 

Mai bine spus, sensul giratoriu e plătit de cumpărătorii celor 228 de apartamente din blocurile ce nu vor fi recepționate fără realizarea lui. 

Sper că nu își imaginează cineva că investitorii privați fac treaba administrației și construiesc infrastructură rutieră pe domeniul public gratuit, fără să își recupereze banii de undeva. E normal să își recupereze banii investiți! 

Exemplele pot continua, dar e important să înțelegem că prețul pe metru pătrat nu e influențat doar de „calitatea vieții” așa cum se declară prin presă, ci, în principiu, de cerere și ofertă, și implicit modul în care e controlată oferta pentru a satisface cererea”, a spus vicepreşedintele USR Cluj, George Trif.

Comentarii Facebook