Miercuri 16 Octombrie

Scrisoare deschisă către clujeni: Ziua alegerilor este momentul în care fiecare vot contează!- Alexandru Cordoș (PSD)


Alexandru Cordoș, candidat la președinția Consiliului Județean Cluj, cheamă clujenii lavot, duminăc 9 iunie 2024. 


Scrisoare deschisă către clujeni

 

Dragi clujeni,

Suntem la finalul unei campanii intense, plină de dialoguri constructive și angajamente ferme. Această campanie a fost despre voi – despre dorința noastră comună de a vedea un Cluj mai prosper, mai unit și mai pregătit pentru viitor. A fost o onoare să vă reîntâlnesc, iar pe unii să vă cunosc, să vă ascult preocupările și speranțele și să văd cât de mult vă pasă de viitorul județului nostru.

Am reușit să conturăm împreună o viziune de dezvoltare durabilă pentru județul Cluj, bazată pe infrastructură modernă, educație de calitate și servicii medicale accesibile, toate reunite sub emblema dezvoltării comunităților locale. Vă sunt recunoscător pentru deschiderea, susținerea și încrederea necondiționată pe care am simțit că mi le-ați transmis.

Clujul are un potențial extraordinar, dar are nevoie de o administrație locală care să fie aproape de oameni, de o administrație transparentă, responsabilă și dedicată nevoilor fiecăruia. Am pornit în această campanie cu determinarea de a aduce schimbări pozitive și concrete și de a construi un județ în care fiecare dintre dumneavoastră să se simtă respectat și sprijinit. Prin proiectele noastre, viața fiecăruia dintre dumneavoastră se poate schimba în bine. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Pe 9 iunie, este timpul să ne unim eforturile pentru că avem șansa să facem un pas important către această schimbare. Ziua alegerilor este momentul în care fiecare vot contează și în care fiecare dintre noi poate face diferența. Votul nostru nu este doar un drept, ci și o responsabilitate. Este vocea noastră, este puterea noastră de a influența direcția în care se îndreaptă Clujul.

Vă îndemn să veniți la vot pe 9 iunie și să alegeți cu încredere o administrație care vă reprezintă cu adevărat interesele. Nu lăsați pe alții să decidă în locul dumneavoastră. Acesta este momentul nostru, al tuturor, să construim împreună viitorul pe care ni-l dorim. Haideți să ne mobilizăm și să arătăm că ne pasă!

Împreună, îndrăznim să vrem mai mult și vom reda Clujul oamenilor!

Cu respect, recunoștință și determinare,

Alexandru Cordoș

Candidat la Președinția Consiliului Județean Cluj

 

Comentarii Facebook