PSD Cluj cere o școală pentru copii cu deficiențe la Turda. Cuibus: Avem 100 de copii cu nevoi speciale care vin până la Cluj


Șeful Inspectoratului Școlar Judeațan Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, că există aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale care fac naveta din zona Turda până la Cluj-Napoca pentru a putea merge la o școală specială.

Cu o săptămână înaintea votării bugetului pe 2017 al Consiliului județean Cluj, consilierii PSD spun că au o serie de proiecte pe care doresc să le susțină și pentru care doresc să se găsească finanțare din bugetul pe acest an, iar unul dintre ele este înființarea unei unități de învățământ special în Turda.

Potrivit șefului ISJ Cluj, cu toate că în restul județului sunt suficiente școli pentru copiii cu deficiențe, zona Turzii este complet descoperită.

O problemă pe care am mai discutat-o până acum de două ori, dar pentru care nu am ajuns la un numitor comun, este înființarea unei școli de învățământ special în zona Turda - Câmpia Turzii, pentru că dacă avem Dejul care acoperă zona Dej-Gherla, avem inclusiv în Huedin, în Cluj-Napoca avem 18 unități de învățământ special, pentru copii cu diferite deficiențe, însă avem complet descoperită zona Turda.”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus.

Acesta susține că peste 100 de familii trebuie să își trimită copiii la școală în Cluj-Napoca, aceștia solicitând înființarea unei unităși de învățământ special care să deservească zona Turda-Câmpia Turzii.

Sunt foarte mulți părinți care sunt nemulțumiți că pe zona Turda-Câmpia Turzii nu avem nicio unitate de învățământ special, motiv pentru care am mai avut discuții în ultimii doi ani, însă nu s-a finalizat nimic. Vrem ca pentru anul școlar 2018-2019 să se înființeze o astfel de școală, ca să nu mai fim nevoiți să aducem copiii până în Cluj-Napoca, pentru că ei oricum au o serie de probleme. Nu cred că nu putem să gestionăm aceste probleme, în condițiile în care avem deja peste 100 de copii din zona respectivă care solicită înființarea unei unități de învățământ special în zonă”, a mai precizat Cuibus.

Momentan, cei peste 100 de copii trebuie să facă naveta o oră dus, o oră întors pentru a putea merge la școală.

Comentarii Facebook