Marti 12 Noiembrie

PSD propune superimunitate în fața DNA și ANI pentru aleși. Un deputat clujean e printre semnatarii proiectului



Un grup de 40 parlamentari PSD, în frunte cu deputatul Cătălin Rădulescu, au depus o inițiativă legislativă care blochează DNA și ANI.

Proiectul vrea să îi scoată pe senatori, deputaţi, preşedinte şi aleşii locali de sub incidenţa prevederilor codului penal, ei nemaiputând fiind cercetați pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau luare de mită.

Mai exact, este vorba de o modificare propusă la articolul 175 din Codul Penal, privind funcţionarul public, în sensul legii penale, din care sunt excluse „persoanele care au fost alese în funcţii de demnitate publică”. Mai exact, este vorba de preşedinte, senatori, deputaţi, europarlamentarii şi aleşii locali care nu vor mai putea fi cercetaţi pentru infracţiuni prevăzute în codul penal în condiţiile în care subiecţii de drept, potrivit legii penale, se circumscriu noţiunii de „funcţionar public”, scrie gandul.info.

ART. 175 Forma actuală

Funcţionar public

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Art 175 În forma pe care o vor cei 40 de parlamentari ai PSD

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti sau exercită o funcţie publică, cu excepţia persoanelor care au fost alese în funcţii de demnitate publică.

b) se abrogă

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

În expunerea de motive, semnatarii susţin că din Statutul funcţionarilor publici şi din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice „rezultă clar că persoanele care exercită demnităţi publice nu au calitatea de funcţionari publici”.

Printre semnatarii inițiativei se numără și deputatul clujean Cornel Itu.

Semnatarii iniţiativei legislative sunt parlamentarii PSD Babuş Radu, Bălănescu Alexandru, Bontea Vlad, Bucura-Oprescu Simona, Căciulă Aurel, Căruceru Aida-Cristina, Cocoş Vasile, Dinu Cristina-Elena, Georgescu Nicolae, Halici Nicuşor, Iftimie Neculai, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Lupaşcu Costel, Macovei Silviu Nicu, Matei Călin-Vasile-Andrei, Moagher Laura-Mihaela, Neaţă Eugen, Nicolae Andrei, Nosa Iuliu, Oteşanu Daniela, Paraschiv Rodica, Păle Dănuţ, Petric Octavian, Pleşoianu Liviu Ioan Adrian, Popa Ştefan-Ovidiu, Pop Andrei, Rădulescu Cătălin-Marian, Simion Lucian-Eduard, Spânu Ion, Stancu Florinel, Stativă Irinel Ioan, Suciu Matei, Şarapatin Elvira, Toma Ilie, Ursu Răzvan-Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vîrză Mihăiţă, Weber Mihai.

Comentarii Facebook