Primăria Cluj investește aproape 10 milioane de lei pentru a moderniza o stradă in oraș. Proiectul e complicat și include 200 de metri de trepte

Primăria Cluj-Napoca pregătește o investiție de aproape 10 milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Davila, o arteră din zona Donath – Dealul Hoia, cunoscută pentru panta foarte abruptă și infrastructura precară. Proiectul ajunge pe masa Consiliului Local, iar dacă va fi aprobat, strada va beneficia de lucrări ample de modernizare.

Primăria Cluj-Napoca pregătește o investiție de aproape 10 milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Davila


Valoarea totală a investiției este estimată la 9,5 milioane de lei cu TVA, echivalentul a aproximativ 1,9 milioane de euro, iar lucrările sunt programate să se desfășoare pe o perioadă de opt luni, dintre care patru luni sunt dedicate proiectării și alte patru execuției.

Strada Alexandru Davila are o lungime de aproximativ 380 de metri, însă configurația terenului face ca modernizarea să fie una complexă. Potrivit documentației tehnice, în unele sectoare panta ajunge la 43%, motiv pentru care proiectul prevede nu doar refacerea carosabilului, ci și amenajarea unor trepte pietonale din beton, cu o lungime totală de 205 metri, pentru ca deplasarea pietonilor să fie mai sigură.

În prezent, strada este pietruită, fără trotuare, iar sistemul de colectare a apelor pluviale este inexistent. Documentația arată că lipsesc marcajele rutiere și indicatoarele, iar carosabilul prezintă degradări care afectează circulația atât a autoturismelor, cât și a pietonilor.

Carosabil nou, iluminat LED și rețele electrice mutate în subteran


Investiția prevede modernizarea completă a străzii. Vor fi realizate un carosabil nou, trotuare și accese la proprietăți, două lucrări de consolidare a drumului, rigole și un sistem modern de colectare a apelor pluviale.

Totodată, iluminatul public va fi înlocuit cu unul modern, pe bază de LED, iar toate rețelele electrice aeriene vor fi relocate în subteran. Proiectul include și montarea de indicatoare și marcaje rutiere noi, precum și amenajarea unor spații verzi pe o suprafață de aproape 700 de metri pătrați.

Reprezentanții Primăriei arată că modernizarea va crește siguranța circulației, va reduce efectele scurgerii apelor pluviale și va îmbunătăți condițiile de acces într-o zonă rezidențială aflată în continuă dezvoltare. Dacă proiectul va primi votul consilierilor locali, lucrările vor putea fi scoase la licitație, iar strada Alexandru Davila va intra într-un amplu proces de modernizare, după ani în care locuitorii s-au confruntat cu o infrastructură improprie pentru traficul auto și pietonal.

Comentarii Facebook