PNL, replică la acuzele USR pentru deszăpezirea în Cluj: „Când dai note, e bine să te uiți în propriul carnet.Timișoara, condusă de USR, tramvaie deraiate”

Florin Gliga (PNL) răspunde criticilor USR după ninsoarea din Cluj-Napoca: „Dublu standard politic”

Consilierul local PNL Florin Gliga a reacționat la criticile dure ale consilierelor locale USR, Adriana Cristian și Alexandra Oană, privind modul în care Primăria Cluj-Napoca a gestionat ninsoarea din ultimele zile.

Citește: 

USR Cluj pune tunurile pe Emil Boc după dezastrul lăsat de ninsoare în Cluj-Napoca. „Taxe de 5 stele, deszăpezire de nota 4” - Ştiri de Cluj

Gliga acuză un dublu standard al USR în modul în care partidul comentează administrațiile locale. „Când dai note, ar fi bine să te uiți și la propriul carnet. Azi USR a ieșit din nou la atac în Cluj cu etichete grele – «dezastru», «incompetență», «nota 4», «taxe de 5 stele». Multă indignare, multă morală, multe verdicte. Mesajul e clar: la Cluj «nu se face nimic», administrația e «incompetentă», orașul e «lăsat de izbeliște».”

Florin Gliga subliniază că USR nu este un partid fără putere: „USR administrează orașe, USR are primari, USR are responsabilitate. Iar cel mai relevant exemplu este Timișoara, un oraș condus de Dominic Fritz – primar USR și președinte USR la nivel național. Adică vitrina partidului, modelul de «administrație nouă» despre care ni se vorbește de ani de zile.”

Consilierul PNL continuă, prezentând problemele reale din Timișoara în timpul aceleași ninsori:

  • „Au deraiat tramvaie;”

  • „Artere principale au fost blocate ore întregi;”

  • „Deszăpezirea a întârziat;”

  • „Cartiere întregi nu au văzut niciun utilaj.”

Mai mult, Florin Gliga citează reacțiile locuitorilor: „Oamenii au spus-o singuri, public: «Nu am văzut nicio mașină.» «Unde se duc banii?» «Cine lucrează?» «La 5 dimineața nu era nimeni pe stradă.»”

În opinia sa, diferența dintre Cluj și USR este clară: „La Cluj se lucrează, la USR se comentează. Să dai lecții de administrație de pe Facebook, în timp ce propriul tău oraș se luptă cu aceleași probleme, nu e reformă. E teatru politic. Critica e sănătoasă. Ipocrizia, nu. Mai puțin circ. Mai puțină ipocrizie. Mai multă administrație.”

USR Cluj a criticat administrația Emil Boc pentru lipsa de organizare și intervenția întârziată în contextul ninsorii. Consiliera locală Adriana Cristian a afirmat:

„Iarna nu e ca vara, dar în Cluj-Napoca e clar că nu ne-am mobilizat cum trebuie azi-noapte.”

Potrivit acesteia, copiii au fost nevoiți să meargă pe carosabil, deoarece trotuarele erau impracticabile, iar arterele mari și stațiile de autobuz erau complet acoperite de zăpadă. Adriana Cristian mai subliniază lipsa unui mesaj clar și timpuriu către clujeni și absența unei mobilizări comune cu instituții precum poliția locală, armata sau jandarmeria:
„Am traversat Gheorgheni, Centru, Mărăști și nicăieri nu am văzut utilaje sau echipe care să curețe. Ninsorile abundente nu ar trebui să ne ia prin surprindere în fiecare iarnă.”

Consiliera USR accentuează că problema nu este una de vină politică, ci de siguranță publică:

„Nu e vorba de a găsi vinovați, ci de organizare, prevenție și reacție rapidă. Dacă nu suntem pregătiți, putem spune asta și să rămână închise școlile o zi. Siguranța oamenilor trebuie să fie prioritară.”

La rândul său, Alexandra Oană critică discrepanța dintre taxele locale ridicate și calitatea serviciilor oferite:

„Taxe de ‘5 stele’, deszăpezire de nota 4.”
Aceasta susține că amenzile aplicate firmelor de salubrizare sunt simbolice și ineficiente, iar responsabilitatea este pasată excesiv către cetățeni. Alexandra Oană cere prioritizarea pietonilor vulnerabili, sancțiuni reale și clauze contractuale mai dure pentru firmele care nu își fac treaba, dar și o mobilizare clară și organizată a proprietarilor:
„Respectul pentru banul public înseamnă să oferi servicii pe măsura taxelor încasate, nu doar amenzi care par mai degrabă o ‘taxă de deranj’.”

Florin Gliga a răspuns acuzațiilor aduse de cele două consiliere USR Cluj și a reamintit că, în Cluj, realitatea este simplă: s-a intervenit, s-a muncit și echipele continuă să intervină, chiar dacă nu perfect sau instant. „Administrația nu înseamnă să bifezi perfecțiunea în primele 10 minute, înseamnă să fii în teren, să corectezi, să gestionezi sub presiune”, afirmă consilierul PNL, subliniind diferența față de modul de comunicare al USR.

Mai jos postarea integrală a consilierului local PNL Florin Gliga


Comentarii Facebook