Duminica 15 Februarie

Nicușor Dan merge la Washington la invitația lui Donald Trump: România participă ca observator la Consiliul Păcii

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii organizată la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Anunțul arată o implicare directă a României în demersurile diplomatice internaționale privind situația din Fâșia Gaza.

România, prezentă ca observator la reuniunea internațională

Potrivit declarației făcute de șeful statului, România va avea statut de observator în cadrul Consiliului Păcii. Cu această ocazie, Nicușor Dan va anunța sprijinul țării noastre pentru eforturile internaționale de pace și pentru continuarea procesului diplomatic menit să ducă la încetarea conflictului. Președintele a subliniat că participarea la reuniunea de la Washington are la bază susținerea rezoluției adoptate în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite. Documentul consacră un cadru diplomatic pentru gestionarea conflictului și pentru identificarea unei soluții politice durabile.

Sprijin pentru reconstrucția din Fâșia Gaza. Evacuări medicale și sprijin umanitar

În declarația sa, Nicușor Dan a precizat că România își exprimă deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza, în perioada următoare. „România va reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.”, a transmis președintele.

Șeful statului a amintit că România a susținut constant necesitatea identificării unei soluții pentru încheierea conflictului și a oferit sprijin concret populației civile din Fâșia Gaza. Printre măsurile luate s-au numărat operațiuni de evacuare medicală de urgență pentru persoane rănite sau aflate în situații critice.

Comentarii Facebook