Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost citită în Parlament: Certuri, alianțe surpriză și o deputată „independentă” prezentă la Congresul PSD

Opoziția a făcut luni un nou pas în ofensiva politică împotriva Cabinetului condus de premierul Ilie Bolojan. Moțiunea de cenzură intitulată „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare” a fost citită în plenul Parlamentului, iar votul decisiv va avea loc pe 15 decembrie, într-un context politic extrem de tensionat.

O moțiune cu atacuri directe la premier și la un singur minister

Documentul, semnat oficial de 118 parlamentari, vizează exclusiv Guvernul condus de Ilie Bolojan, criticat în special pentru politica „progresistă”, termen repetat de peste 12 ori în text. Inițiatorii își îndreaptă atacurile și spre ministra Mediului, reprezentantă a USR, acuzând-o de „derapaje administrative”.

Citirea moțiunii a fost făcută de senatorul Ninel Peia, unul dintre vocile cele mai vehemente ale grupului PACE. La depunerea moțiunii, Peia a transmis un mesaj tăios către PSD, spunând că social-democrații au „scăpat” recent de termenul progresist din statut și că acum ar trebui să scape și țara de „progresiștii de la guvernare”.

Victor Ponta, semnatar al moțiunii, deși figurează încă în grupul PSD

Printre numele grele care au parafat documentul se află și Victor Ponta, suspendat din PSD, dar încă integrat tehnic în grupul parlamentar al partidului. Fostul premier s-a fotografiat în timp ce semna moțiunea, declarând public că va susține „orice Guvern care eliberează România de caracatița USR”. El a sugerat chiar că mulți parlamentari PSD și PNL ar împărtăși aceeași poziție, dar disciplina de partid îi împiedică să se manifeste deschis.

Un nume care ridică semne de întrebare este Mariana Vârgă, deputată neafiliată, plecată în iunie din SOS România. Deși figurează pe lista semnatarilor moțiunii anti-Guvern, Digi24 a surprins-o participând la Congresul PSD din noiembrie, intrând în sală chiar alături de deputatul Dorin Popa, recent înscris în PSD.

Întrebată despre prezența ei la Congres, Vârgă nu a dorit să ofere explicații. Popa a intervenit scurt, afirmând că aceasta „a fost invitată”.

Ce urmează: Opoziția speră la voturi din Coaliție, Coaliția respinge categoric

Pentru ca moțiunea să treacă, sunt necesare voturi de la PSD, PNL, USR sau UDMR. O miză uriașă, având în vedere că inițiativa nu are, la acest moment, suficiente semnături pentru majoritatea absolută. Premierul Ilie Bolojan a transmis că moțiunea va arăta „cât de solidă este Coaliția”, subliniind că se bazează pe „responsabilitatea” partenerilor de guvernare.

De cealaltă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins categoric posibilitatea ca social-democrații să voteze moțiunea.

Comentarii Facebook