Ministrul Transporturilor, despre protestul pentru autostrăzi: Facem autostrăzi, nu avem timp să stăm


Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la inaugurarea electorală a lucrărilor la Autostrada Moldovei că face autostrăzi și nu are timp să stea.

Proiectul este de 150 mil euro, lansat în 2017 timpul guvernarii PSD. Constructorul este o firmă românească, care şi-a ţinut angajamentele din punct de vedere contractual, nu vom avea probleme pe acest tronson. Nu voi ezita să iau măsuri unde nu se vor mobiliza corespunzător. Nu vom mai tolera să avem întrzieri la execuţie”, a declarat Răzvan Cuc.

Despre protestul de 15 minute, Cuc a spus: ”Autostrada Moldova tocmai a început, nu avem timp să stăm. Vom fi prezennţi, avem constructori prezenţi care vor face autostrăzi”.

Culmea, PSD a anunţat tomai în ziua protestului pentru autostrăzi că încep lucrările la Autostrada Moldovei. România a întrerupt activitatea vineri, 15 martie, de la ora 15.00, timp de 15 minute în semn de protest față de lipsa cronică de autostrăzi. 

Protestul a pornit de la omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova.

Clujul a fost blocat vineri, la ora 15.00. Mii de șoferi au oprit în trafic.

https://www.stiridecluj.ro/social/clujul-blocat-in-timpul-protestului-sieu-foto-video

Comentarii Facebook