Maghiarii din Cluj-Napoca, cei mai dornici sa devina cetateni ai Ungariei


Etnicii maghiari din Cluj-Napoca si cei din Miercurea Ciuc sunt cei mai interesati sa devina cetateni ai Ungariei.

Comisarul ministerial de la Budapesta, Tamas Wetzel, a declarat ca toate masurile pentru simplificarea procedurilor de obtinere a cetateniei pentru etnicii maghiari din tarile invecinate Ungariei vor fi finalizate pana la mijlocul lunii decembrie.

Potrivit portalului politics.hu, cei mai interesati de obtinerea cetateniei sunt etnicii maghiari din Cluj Napoca, Miercurea Ciuc si Subotica, Serbia.

Noul sistem va intra in vigoare din 1 ianuarie 2011. Wetzel a mai anuntat ca Guvernul de la Budapesta a investit 830 de milioane de forinti in infrastructura si ca vor fi angajate 170 de persoane. Vor fi deschise birouri de procesare a cererilor si la Cluj Napoca, Miercurea Ciuc si Subotica.

Autoritatile de la Budapesta vor asigura o finantare de 2,4 miliarde de forinti pentru acest proiect si se asteapta ca cele mai multe cereri, intre 250.000 si 400.000, sa fie depuse in 2011.

Informatii in legatura cu noile proceduri pot fi obtinute AICI.

Cei care vor aplica pentru cetatenie se pot astepta sa primeasca un raspuns in circa 4-5 luni de la trimiterea cererii.

Comentarii Facebook