Grădiniță cu trei grupe pregătită de Primăria Florești, în Tăuți! Pivariu: „Va oferi condiții moderne și adecvate pentru educația copiilor noștri”


Primăria Florești a lansat o licitație pentru construirea unei grădinițe în Tăuți. Grădiniță va fi amplasată pe terenul școlii vechi din Tăuți și va oferi condiții moderne și adecvate pentru educația copiilor, anunță primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.

„Am lansat licitația pentru construirea unei grădinițe în frumoasa localitate arhaică, Tăuți. Această grădiniță va fi amplasată pe terenul școlii vechi din Tăuți într-un cadru verde și va deservi nu doar locuitorii din Tăuți, ci și pe cei din Florești. Proiectul se află în faza de licitație pentru depunerea ofertei, cu termen limită până pe 12 septembrie 2023, ora 15:00. Valoarea estimată a investiției este de 3.283.759,49 lei fără TVA, iar termenul de execuție a lucrării este de 20 de luni de la semnarea contractului.

Principalele lucrări propuse includ reabilitarea, extinderea, mansardarea și etajarea parțială a clădirii existente, recompartimentarea interioară, înlocuirea finisajelor și tâmplăriilor, termoizolarea pereților exteriori, realizarea împrejmuirii și a amenajărilor exterioare. Acest proiect este un nou pas spre normalitate pentru comunitatea noastră și va oferi condiții moderne și adecvate pentru educația copiilor noștri”, a transmis Bogdan Pivariu.

Grădinița va oferi 3 grupe de clasă pentru învățământul preșcolar și spații anexe. Suprafața totală construită va fi de 459.11 mp. Clădirea existentă va fi reabilitată, extinsă și mansardată parțial, pentru a asigura spațiile necesare. 

gr3.jpeg

Comentarii Facebook