Filme GRATIS pentru clujeni! Două cinematografe din Cluj-Napoca oferă proiecții gratuite pentru copii și adulți


Clujenii au la dispoziție o alternativă accesibilă pentru petrecerea timpului liber. Cinema Dacia din Mănăștur și Cinema Mărăști organizează constant proiecții de filme cu acces gratuit, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Programul include de la desene animate și filme dedicate celor mici până la proiecții adresate publicului larg. Astfel, familiile pot merge la cinema fără să plătească bilet pentru anumite proiecții.

Cele două cinematografe de cartier nu se limitează însă la filme. În sălile acestora sunt organizate și spectacole de teatru și teatru de păpuși, evenimente de stand-up, concerte, expoziții, conferințe și ateliere pentru copii.

De asemenea, cinematografele găzduiesc programe dedicate școlilor și diverse evenimente organizate împreună cu parteneri din domeniul cultural. Pentru unele dintre acestea, accesul se face pe bază de bilete, însă tarifele sunt accesibile.

Cinematografele au fost modernizate

Cinema Dacia și Cinema Mărăști au fost modernizate de Primăria Cluj-Napoca și sunt prezentate drept spații culturale de cartier, unde clujenii pot participa la evenimente aproape de casă.

Cele două locații încearcă astfel să ofere mai mult decât simple proiecții de filme, devenind spații pentru întâlnire, educație și activități culturale pentru locuitorii din Mănăștur, Mărăști și nu numai.

Pentru familiile care caută activități gratuite pentru copii, proiecțiile de film organizate aici pot reprezenta o variantă de petrecere a timpului liber fără costuri.

Comentarii Facebook