Familiile din Florești, care nu prind loc la creșă, vor primi un ajutor lunar de 390 de lei - VIDEO


Consilierii locali din Florești au votat propunerea primarului Bogdan Pivariu, care a solicitat ca familiile care nu au prins un loc la creșă să primească o compensație financiară.

Proiectul a fost votat de consilierii locali din Florești. Consilierul local Marius Todoran (USR-PLUS) a întrebat, după vot, de ce nu sunt proiectul este foarte bun. ”Felicitări domnule primar. 

Proiectul arată că ”pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară în sensul celor definite și amintite de H.G. 1252/2012 cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare ajutor financiar, persoanele care au în întreținere copii de vârstă antepreșcolară și care se află în una dintre următoarele situații:

a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;

b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;

a) este persoana desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Ajutorul financiar este în cuantum de 390 lei și se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară, reprezentând echivalentul costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează Creșa Cetatea Fetei Florești.

Acordarea ajutorului financiar se face numai pentru copilul care nu este înscris la creșă/grădiniță în sistem public și pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță în sistem public, ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță organizate în același sistem.

Comentarii Facebook