Cum propune Marius Nicoară decongestionarea traficului din cartierul Bună Ziua: Sensuri unice - FOTO

 

Senatorul PNL Cluj, Marius Nicoară, a avansat o propunere ce vizează decongestionarea traficului rutier din cartierul Bună Ziua, sugrumat acum în fiecare dimineață.

 

Parlamentarul a spus că a analizat situația în deplasările pe care le făcea spre Aeroport, locuind aproape de acea zonă. Senatorul susține că sunt probleme de la sensul giratoriu cu Calea Turzii și până la intersecția cu străzile Măceșului și Trifoiului. ”Am analizat și am gândit o soluție pentru a ameliora situația. Ar trebui instituit sens unic pe strada Bună Ziua, dinspre Calea Turzii și până la intersecția cu strada Măceșului. Această stradă ar trebui să fie cu dublu sens, iar strada Mihai Românu să fie folosită de cei care vor să ajungă la Calea Turzii. Pe strada Mihai Românu ar trebui să fie sens unic spre Calea Turzii”, a spus Marius Nicoară.

 

Acesta a precizat că a discutat cu viceprimarul Clujului, Dan Tarcea (PNL), care i-a dat asigurări că va susține această inițiativă.

 

Senatorul Marius Nicoară a precizat că acum traficul pe strada Bună Ziua este sugrumat de miile de clujeni care locuiesc în blocurile de acolo, dar că având la dispoziție două benzi pentru a se deplasa lucrurile vor fi mult mai normale. ”Pe strada Mihai Românu nu sunt atâtea blocuri, astfel că se va circula mult mai lejer. În plus, pe Calea Turzii ar trebui amenajat un nou sens giratoriu, la intersecția cu strada Mihai Românu, pentru ca accesul să se facă mult mai fluent. Aceste măsuri nu costă nimic Primăria Cluj-Napoca, dar vor schimba viața oamenilor care locuiesc în zonă”, a mai spus Nicoară.

 

Senatorul a precizat că din proiectul lui, pe viitor, mai face parte și o bretea de legătură dintre strada Mihai Românu și strada Bună Ziua. ”Este o bretea ce ar trebui construită de municipalitate. Aceasta se poate face pentru că sunt terenuri virane, ce pot fi expropriate și să se facă un drum cu două benzi, pentru a oferi șoferilor un confort suplimentar. Nu vor trebui să meargă până în Calea Turzii pentru a întoarce, ci vor ajunge pe strada Bună Ziua direct de pe strada Mihai Românul, pe această bretea”, a mai spus Marius Nicoară.

 

Senatorul nu a putut spune care ar fi costul unei astfel de investiții.

 

 

Comentarii Facebook